luni, 23 mai 2022

Cozia MTB 2022, tura lunga

Sau concursul in care cel mai aprig concurent mi-a fost caldura

Uitasem cum e sa mori de cald. Am cautat o iarna intreaga caldura, am pornit in intampinarea ei in sudul Spaniei, am dovedit ultimile ninsori ale lui martie cu gandul la ea, m-am bucurat sincer de primele seri la cort si primele ture de bicicleta la tricou si pantaloni scurti, daaar, caldura de la Brasov nu e la fel cu cea din sudul tarii. Cele 5-6 grade diferenta se simt, zi de zi si seara de seara. Astfel incat, atunci cand am vazut ca prognoza anunta 30 de grade la Calimanesti, am stiut ca nu va fi usor, asa cum nici anul trecut, la Movilele Blajelului, nu m-am simtit in largul meu. Profilul cursei mi se potrivea manusa: urcari lungute, pe forestier, coborari usoare, nimic tehnic, traseu oarecum de viteza in ciuda diferentei de nivel. Asa ca speram sa merg bine. Nu se stie de unde, caci anul acesta prioritatile sunt altele, probabil din amintiri, dar eu puteam totusi sa sper😄 .

Ei bine, Anca mi-a bagat rapid mintile in cap. Mai precis din primele 5 minute dupa start. In fond la cursa asta socoteala era simpla. Aveam 3 fete la elite si 3 fete la open, deci in cele mai bune calcule, as fi putut sa vin pe 4 la general feminin. Doar ca nu am luat in calcul si watii Ancai. Care fix dupa start se pune in spatele fetelor de la elite si apoi chiar trece in fata. Eu? Ei bine, eu eram in alt film. Filmul acela in care toata lumea trecea pe langa mine, desi eu eram in zona 5. Dupa vreo 20 de minute de chin, decid sa ridic piciorul de pe pedala de acceleratie, ca eu altfel mor. Bine, viteza inferioara in care ajung tot inseamna +170 bpm. Graficul de heart rate de la finalul cursei mi-a aratat ca am stat 3 ore in zona 5 si da, centura de puls functioneaza bine, dar eu cand ma supra-incalzesc/ consum cofeina, imi duc pulsul pana in cer...

Revenind la desfasurarea actiunii, inca de la sedinta tehnica imi era clar ca primii 18 km aveau sa fie rapizi (cam cat de rapizi pot sa fie cand strangi totusi 1000 m diferenta de nivel), integral pe forestier. Candva dupa CP2 o prind din urma pe Salome (i-am vazut tricoul de-a lungul celei de-a doua urcari) si chiar depasesc pe un push bike, dar stiam ca o sa o pierd pe coborare.

Semnul de intrebare avea sa fie portiunea de creasta/ culme dintre km 18 si km 28, pe care toata lumea o lauda. Off camber-ul nu e deloc specialitatea mea, dar m-am descurcat decent pe aici, chiar daca a fost la prima vedere si cand ajung inapoi in forestier rasuflu usurata, caci de acolo lucrurile sunt oarecum cunoscute.

In feed zone imi iau bidoanele si plec pe urcarea spre Manastirea Frasinei, convinsa ca o sa merg bine acolo, caci doar asfaltul e specialitatea mea. E, daca nu sunt deja moarta de caldura. Merg prost si ma cert in sinea mea ca nu am dat cu apa pe mine in feed zone. Ambele bidoane imi sunt pline de izotonic (chiar am gustat caci in feed zone ramasese un bidon de la Radu si speram sa aibe apa, asa ca am luat unul de-al meu si unul de-al lui, dar in ambele bidoane de pe bicicleta am isotonic dulce si lipicios, pe care chiar nu am nicio intentie sa mi-l torn in cap). Iesirea din asfalt e pe un gat batut de soare unde ma indarjesc sa raman in sa doar pentru a ajunge mai repede la padure si a ma racori putin.
Daca nu aveam buzunarele pline, deschideam tricoul pe toata lungimea lui

In CP4 insa opresc si cer apa. O sticla intreaga. Jumate beau, jumate imi torn in cap. Reintru in padure si in sfarsit pare bine. Pentru 15-20 de minute pun pe pauza chinul. Profit si de CP5 pentru un tratament similar, de data asta, fara sticla, dar cu 2 pahare de apa. Ultima urcare incepe promitator pe o vale umbroasa unde incep sa prind din urma oameni de la alergare. Dar confortul nu dureaza mult caci bineinteles ca forestierul iese de pe vale, se catara pe un versant si din nou am intalnire cu soarele. Am inteles inca de la sedinta tehnica sa nu imi fac iluzii legate de venirea coborarii, caci vor mai tot fi gaturi pe creasta pe care ne inscriem spre final. Recunosc intersectia cu traseul scurt, desi am mai fost pe aici doar in 2018. Dar alte detalii, in afara de faptul ca a fost o coborare care mi-a placut si mi-a iesit, nu imi mai amintesc, oricat scormonesc prin creierul incins. Neuronii mei baltesc oricum intr-o ciorba calda de ganduri amestecate, fragmente de cantece pentru copii, liste de cumparaturi si tot ce poti sa mai scoti de la naftalina in 4 ore si ceva de concurs. Incep sa vad luminita de la capatul tunelului cand ajung la semnul cu "mai sunt 5 km". Nu o sa ma incadrez in 4h30 cat speram pe la jumatatea concursului, dar la cei 2300 m diferenta de nivel cat imi spune ceasul ca am strans, nu era loc de mult mai bine.

Sosirea vine repede, fara niciun asfalt ori forestier ca preludiu. Pur si simplu ne pravalim pe o poteca ce iese in spatele scenei si un culoar de 200 m ne conduce la linia de finish. Opresc ceasul si ma indrept spre o pajiste de unde rasar la florile ciclisti tolaniti in iarba si biciclete abandonate care pe unde. Caut tricourile verzi ale lui Radu si ale lui Suzi si imi gasesc si eu un colt de umbra, cat sa revin la sentimente mai bune legate de restul zilei ramase si taskuri urgente precum spalat, mancat etc.

Spalatul il rezolv la un izvor cu apa sulfuroasa, dar ma bazez ca pana la premiere iese mirosul din piele. Mancatul il rezolv cu ajutorul a doua portii de paste super bune pregatite de organizatori. Asa ca mai ramane ceva timp si pentru socializare.
    Premierea de la Master din Cupa Nationala

Socializare (credits pentru toate fotografiile - organizatorii)

O sa profit de prezentul jurnal si pentru un scurt feedback legat de concurs:

Plusuri
  • Traseul la care s-a muncit mult (mai ales poteca de la tura lunga si poteca de final). Tot traseul a fost marcat impecabil, amenajat cu plase si /sau perne in orice zona in care ar fi existat cel mai mic pericol.
  • Numarul punctelor de alimentare a fost probabil un record (6 puncte pentru 60 km).
  • Pastele.
  • Numarul si disponibilitatea voluntarilor
  • Organizarea unui feed zone si suportul oferit de voluntari acolo.

Principalul minus al concursului a fost comunicarea si imi voi permite sa dau aici cateva exemple:
  • Sedinta tehnica de vineri seara (greu de urmarit firul logic al explicatiilor, nu a existat o harta in format mare care sa insoteasca explicatiile verbale. Organizatorii aveau o singura harta alb negru printata in format A4 !!!! ).
  • Pentru traseul lung niciun fel de detalii legate de amplasarea punctelor de alimentare pe site-ul oficial si/ sau social media.
  • Idem si pentru profilul de altitudine (screenshotul acela din bikemap nu e chiar cel mai bun exemplu de profesionalism).
  • Niciun fel de detalii legate valoarea premiilor (din punctul meu de vedere, acesta ar fi un plus la capitolul transparenta).
  • Informatii contradictorii in regulament: "Daca la o categorie nu sunt minim 9 concurenti, categoria respectiva se cumuleaza cu urmatoarea" vs "Se vor premia primele trei locuri de la fiecare categorie, daca sunt minim 5 concurenti la categoria de varsta, daca nu sunt se cumuleaza cu categoria urmatoare!". Deci care este numarul minim de participanti pentru a cumula categoriile ? 
  • Si un ultim comentariu, de data asta chiar personal: mi s-a parut putin ciudata decizia de a comasa elitele feminin cu open feminin (desi da, este acoperita de regulament). Fiecare organizator este liber sa stabileasca regulile jocului, insa la toate concursurile la care am participat, elitele nu au fost niciodata comasate cu alte categorii (cu exceptia situatiei cand s-a anuntat din start ca nu exista categorii separate de Elite/ Open/Master si exista o singura categorie de Open feminin (vezi Triada de MTB de la Avrig ca exemplu)). Sau daca tot vorbeam de transparenta, se putea anunta acest lucru dupa finalizarea inscrierilor, asa cum Federatia a anuntat din start ca se va face o singura categorie de Master feminin la Cupa Nationala.

3 comments:

Anonim spunea...

Bravo Mihaela! Si imi place enorm stilul tau de a scrie! Ana de la Intotheworld

Mihaela Diaconescu spunea...

Mersi Ana, atat pentru vizita cat si pentru aprecieri.

Anonim spunea...

Felicitări pentru cursa, iar relatarea este mereu plina de surprize, ca de obicei, cu doze fine, ceea ce mie imi place foarte tare. Imi plac tare tare mult jurnalele tale si de multe ori reușesc sa ma transpun si sa te vad :)
Imi permit sa fac 2 comentarii la minusuri: cu excepția cazului in care sunt premii in bani (deci există un fond de premiere) in rest depinzi de produsele primite de la sponsori pe care de multe ori (cele msi multe) le primesti in preziua cursei si abia apuci sa te gândești cum le aloci. Inca suntem departe de o era a transparenței premiilor din cauza incertitudinii. Nu mai departe de Eco am avut o situație: acum 2 ani au fost anuntate un numar de prime înscrieri care ar fi beneficiat de o vesta de alergare. Cum condițiile s-au schimbat radical in 2 ani de pandemie, vesta nu a fost, ceea ce a cauzat multe comentarii negative. Nu mi se pare corect in condițiile in care atat concursurile cat si sponsorii isi revin greu dupa pandemia care ne-a afectat pe toți.
Cat priveste comasarile de categorii, de acord ca elite nu ar trebui comasat cu age group