Pelion si Olimp

Dupa ce ne-am facut plinul de plaja in Sithonia, ne-am continuat explorarea cu Pelionul. Aici, vantul care a batut constant dinspre est nu ne-a lasat sa ajungem la plajele de carti postale si a trebuit sa ne multumim cu cele mai linistite ce dadeau spre golful Pagasetic. Chiar si asa, am pus Pelionul pe lista "de revenit", fiind impletirea perfecta intre munte si mare. Cu un varf de 1600 m inaltime, cu drumuri croite de-a coasta, in sus si in jos, legand sate de piatra, cu marea de-o parte si de alta, Pelionul are ceva de oferit pentru toate gusturile. Iar acum, la final de octombrie, simteam ca traiesc in doua lumi paralele. Lumea verii, cu fiecare drum la mare, cu fiecare minut petrecut in mijlocul zilei la soare, cu caldura pe care o simteai cand erai pe SUP in larg si lumea toamnei, cu foioasele ce imbracau dealurile din spatele plajelor, cu linistea satelor prin care treceai, unde cateii sedeau tolaniti in mijlocul soselei si te urmareau furiosi si deranjati ca le-ai tulburat leneveala si mai ales cu seara ce cadea repede si cerea cel putin o foita de vant pe coborarile rapide de pe drumurile ce se pravaleau spre mare.

Ultima noastra oprire a fost Olimpul. Si aici vom reveni, desi cu siguranta nu pentru plaja. Din nou, eu m-am bucurat de bicicleta pe 2 drumuri pustii si faine, aflate in plina toamna, iar peste 2 ani speram sa putem combina un trekking de cateva zile cu Marius, cu plaja si baie, cat sa ne iasa o vacanta pentru toate gusturile.

Un lucru pe care l-am remarcat la finalul celor 10 zile in Grecia a fost legat de faptul ca in tot acest interval nu a scartait nimic, nu a batut nimic la mine insami. Desi fara sa exageram cu efortul, au fost zile din acelea bune in care corpul merge ca uns, in care ai energie de dimineata si pana seara si te simti cam ca la 20+ de ani. Acasa, la vremea asta, stau cu pumnul de vitamine toata iarna si cu doze mari de vitamina D. In soarele de octombrie al Greciei, la cele 20 de grade, parca am intinerit cu vreo 15 ani. De unde si confirmarea ca eu cand ies la pensie o sa ma mut 3 luni pe ani in tarile calde. Preferabil Andalusia, ca sa poti sa le vorbesti si limba, pentru ca capitolul stare de bine, nimic nu se compara cu soarele si caldura.

Un SUP e mana un fel de colac de salvare pentru zilele acelea cu apa nemiscata

O plaja neinteresanta, la sud de Volos, aproape de cazare. Faina pentru ca era pustie

Apa din golful Pagasetic era ireal de linistita, la orice ora

Din avantajele peninsulei, dimineata poti face baie la rasarit, seara la apus

O patiserie premium din Volos, unde am batut poteca

Am avut o zi de semi-ploaie, umpluta cu tratatii culinare in Volos. Apusul venea la pachet cu cina

Explorand, pe rand, Pelionul montan

Mutati in Olimp, am luat la rand drumurile ce mergeau spre munte

Tot aici am intalnit si toamna, venita pe bune

Intre timp, la malul marii, pe plajele pustii, distractia era in toi. Astazi nu a mai fost nevoie de SUP

Citeste mai departe...

In cautarea Greciei din cartile postale

Grecia din cartile postale nu are oameni, ci doar plaje perfecte. Golfuri, cu apa turcoaz, pomisori in fundal, poate un apus de soare sau un rasarit spectaculos. Probabil ca multi tanjesc la o asemenea idila cu Grecia si concediul lor, dar sfarsesc pe o plaja aglomerata, concurand pe locuri de parcare, cazari si mese libere la terase.  Eu nu voiam sa vad fata asta de Mamaia si Costinesti a Greciei, asa ca un concediu la final de octombrie parea cea mai buna perioada pentru a incepe o idila cu marea de aici. Daca nici in off-season nu ne iese, in alt moment al anului nu trag nadejde...

Un rasarit vazut de la un Nordis local

Vara 2.0 incepe pentru noi dupa ce ocolim Salonicul si tot urmarim cu privirea cum creste temperatura afisata de termometrul de pe bord.

Satui de drum, debarcam pe prima plaja de langa Nikiti, o plaja ca oricare alta, insa temperaturile de tricou si pustiul din jur compenseaza.

Din acest punct, pentru urmatoarele zile, vom incepe literalmente un program intensiv de cautat plaje faine si o rutina, care cel putin pentru baieti insemna trezit de voie, dar de regula inainte sa se lumineze, mancat la soare, cautat plaja noua, baie, SUP, nisip toate repetate de mai multe ori, schimbat eventual plaja pentru dupa-amiaza, gasit loc de cort, mancat de seara in temperaturi de primavara, si cum totusi la final de octombrie noaptea vine devreme, campionate intregi de Super Macao. La asta eu am mai adaugat si cateva ture oarecum neinteresante de bicicleta, asta pentru ca eu sunt o zodie de pamant, iar apa prea adanca e doar tolerata in viata mea, niciodata pe deplin acceptata. Ne-am mutat asadar zi de zi, mai intai putin mai la sud, iar apoi putin mai la nord, dand ocol peninsulei, din plaja in plaja.

Am dormit 2 nopti cu cortul la Porto Kufo, aproape pe plaja, am dormit o alta noapte la un Nordis local niciodata finalizat, am ajuns la plaje cu pietre si ne-am adancit picioarele in nisipul infinit de galben al Sithoniei. Eu am ajuns si pana la cel mai sudic punct, acolo unde marea linistita de pe vest se uneste cu marea zbuciumata de pe est. Am mers mereu manati de vant, cautand locuri in care sa fim protejati, golfuri si plaje oarecum inchise. Ne-am minunat de cat de curata, albastra si sarata e marea Egee, si am trait intr-un road trip continuu care noua ni se potriveste la fix.

Cum Radu pare sa aiba mai mult timp in perioada asta, jurnalele lui sunt ceva mai numeroase si mai detaliate, asa ca le las aici ca referinta:

Drumul spre Grecia

Ape turcoaz, apa negre fara fund si plaje pe masura

SUP, inghetata, inot si un apus peste drum de Athos

Iar photo credits merg tot la Radu.

Esuati pe prima felie de plaja gasita in Nikiti, pustie si calda

Halatul asta de baie de la Lidl, luat in ultimul moment, a facut senzatie

Singura tura de bicicleta in 3

Post card view

Esuati pentru o zi si 2  nopti la Porto Kufo

Sa gatesti si sa mananci pe malul marii am facut de prea putine ori

Un loc perfect de petrecut noaptea. In 30 min, in cadru va aparea si un cort

Activitatile nocturne, mai ales cand noaptea vine la ora 18, au fost cititul si Super Macao

Marius si-a petrecut dimineata la Porto Kufo asistand niste pescari.
Anul urmator trebuie sa avem si undita la noi.
Acum am scapat doar cu un troller pentru scoala :D .

Porto Kufo e ideal pentru SUP si baietii profita

Cat timp baietii sunt in larg, eu ma ducc pana la capul Sithonia acolo  unde marea linistita se 
igana cu cea agitata.

 

Din motive de vant, am schimbat malul peninsulei 

Si am nimerit total intamplator, la alte plaje faine, de data asta cu Athos-ul in fundal

Pentru seara asta, ne-am lasat inspirati de Park4Night si am sfarsit la un Nordis local

Daca seara am intrat repede in cort, dimineata am petrecut-o in tihna

Breakfast with a view

In aceasta ultima zi din Sithonia, baietii fac ce stiu mai bine- pornesc in cautarea plajelor perfecte,
cat timp eu invart pedala pe niste drumuri complet neinteresante

Peste tot apa era ireala, dar in golul acesta, aproape ca mi se facea rau cand ma uitam in jos de pe SUP

Citeste mai departe...

Linia 20

Concursurile locale sunt foarte atragatoare. Te intalnesti cu prietenii sau pur si simplu cu oameni care iti impartasesc pasiunea, ai logistica minima, ai costuri minime si de ce nu, poti sa iti faci PR-uri pe potecile si pe drumurile pe care altfel nu esti mereu motivat sa tragi. Un asemenea concurs se prefigura a fi si Linia 20.

Daca am ratat prima editie, pe motiv de vacanta, anul acesta am pus din nou evenimentul pe lista, mai ales ca feedback-ul dupa editia din 2023 a fost unul cat se poate de bun. Organizatorii au fost receptivi si au organizat mult mai multe curse (4 la numar), transformand weekendul intr-un manifest pe doua roti, pe un drum inchis circulatiei si imbratisat de toamna aflata la apogeu. Despre cursele de sambata nu am nimic ce povesti, deoarece am fost plecata la Bucuresti, insa duminica am reusit sa particip atat la Contratimpul pe Echipe (CTE), cat si la Contratimpul Individual (CTI). Nu prea stiam cum sa imi fac stategia, mai ales ca ziua incepea cu cursa pe echipe si se termina cu CTI-ul, dar pana la urma a iesit extrem de bine.

La CTE singura provocare avea sa fie frigul. Temperaturile apropiate de 0 s-au instalat mult prea devreme anul acesta in Brasov si o cursa, majoritar in urcare, pe aceste temperaturi, imi pune o reala problema legata de hainele pe care sa le iau pe mine. In afara de acest mic detaliu, niciun semn de intrebare nu tulbura o zi ideala. Echipa? Era perfecta. Fiecare dintre noi, chiar si individual, puteam sa scoatem timpul pe care ni-l calculasem pentru cursa. Colaborare ? Avem. Ne-am rodat exact in aceeasi formula la GR-ul din 2023. Entuziasm, avem si din acesta. Jucam acasa si o sa facem ce stim noi mai bine pentru prima treapta a podiumului. 

La start nu sunt multe echipe si plecam pe la jumatate. Conform strategiei, Daniela e cea care stabileste ritmul, noi avand o singura grija:  sa ne tinem dupa ea. Era evident ca vom depasi si vom fi depasite, dar suntem ok cu asta. Ne stim cu majoritatea participantilor, unele echipe sunt formate 100% din brasoveni, asa ca pe langa concurs, e si un sentiment fain de camaraderie, sunt incurajari si rasete. 

Eu recunosc ca aveam un pitic si ma gandeam ca fain ar fi sa le intrecem pe fetele de la FZR si pe traseu, nu doar cu timpul de la finish, dar pastrez piticul pentru mine, deoarece asa functionez eu. Cand vad un iepure, ma activez si daca mai si evaluez ca pot sa il/o intrec, trag pana imi iese. Stiam ca fetele au plecat primele, stiam ce timp au scos anul trecut, aproximasem ce timp vor scoate anul acesta si matematica spune ca erau sanse bune pentru planul meu. Bluzele lor turcoaz ne intra in campul vizual pe la kilometrul 7, dar tot cam atunci, lui Rose ii sare lantul. Se strica putin ritmul, se strica fengsh-uiul (adica Rose tuna si fulgera), dar ne remontam repede si ne continuam cursa. De castigat stiam ca vom castiga oricum, patania cu lantul nu ne-a penalizat cu mai mult de 30-60 de secunde. Apoi totul merge ca uns. Coborarea, urcarea, sincronizarea cu Diana legat de momentul in care sa apasam pedala pe ultimul kilometru si bineinteles, linia de finish, pe care o trecem zambitoare si incalzite. In Poiana e cald, e inversiune termica, poti sta linistit la sueta pana cand vine duba cu bagajele.

Dar pentru unii nu e chiar asa de mult timp de sueta. Eu una ma grabesc spre casa pentru un recovery de 2h cu picioarele in sus, pana cand vine momentul sa ma pregatesc pentru CTI.

La ora 14 era alt anotimp. Pantaloni scurti si tricou de la start pana la finish.

Plec si aici pe la jumatatea listei. Stiu ca oricat as trage si oricati iepuri as avea, voi fi departe de PR-ul din 2020  Varsta, kilogramele, orele in minus de antrenament, toate sunt impotriva mea. Dar o sa merg totusi cu gandul la un PR pe ultimii 3 ani. Am vazut din simularea pe care am facut-o cu Daniela ca se poate. Mai vreau si ultima treapta a podiumului. Obiectiv vorbind, e maximul pe care il pot obtine alaturi de Mara si Daniela.

E putin aiurea ca nu prea am unde sa imi fac incalzirea. Concursul a inceput deja, si incalzirea pe plat, printre masini, nu are niciun farmec. Plec totusi motivata si montata. "Make pain your friend and you will never ride alone". Am suferit, dar totusi cu masura. Temperatura era ideala pentru mine, picioarele nu apucasera sa se ingreuneze dupa cursa de dimineata si ei bine, toamna era mai frumoasa ca oricand pana acum. Nu prea stiam eu ce sa fac cu tot spatiul liber de pe carosabil, dar mi-am gasit un iepure in tricou portocaliu si ma tineam ca o umbra de el, la o distanta regulamentara, prezenta lui ajutandu-ma insa sa nu las deloc pedala si sa am mereu un reper dupa care sa ma raportez. Imi iese o urcare de 35 de minute si o inchiere cat se poate de reusita a unui sezon al carui varf a fost cu siguranta in primavara/ inceputul verii, ulterior, cautandu-ma constant, dar nemaigasind motivatia, constanta si tot ce mai e necesar pentru a duce sezonul la final

Metodic, calculat, concentrat

Aero baby, unde se poate

Si un sprint in picioare

Premierea a fost cumva decalata fata de finish, undeva in Centrul Vechi. Putina socializare, un gulas pe care eu l-am prins doar caldut si 2 runde de podium, care au si incheiat sezonul de pe 2024. 

Podiumul la echipe feminin (revenim si la anul caci tocmai ne-am asigurat inscriere gratis)

Si podiumul la CTI

Ce va urma in 2025 ? Probabil in continuare concursuri relativ scurte, selectate pe principiul apropierii de casa sau a curselor la care putem sa participam tot 3. La MTB voi reveni cu siguranta pe un hard tail. Pentru cursele la care merg eu, full suspension-ul cu care m-am dat vara asta nu m-a convins deloc. La cursiera nu schimb nimic. Trebuie doar sa adaug ceva antrenament mai consistent pe timpul iernii, cat sa pun o baza mai buna. 

La fel ca in 2024, anticipez ca varful de sezon va fi in mai-iunie, peste vara urmand ture pentru suflet alaturi de prieteni si poate ceva ture de anduranta, daca programul (job si familie) imi permit sa pun o baza suficient de buna.

Citeste mai departe...