3.09 Am fost sa vad daca mai exista picioare dupa ProPark
Pentru astazi mi-am lasat cateva ore libere de dimineata, pentru cazul acela extrem de putin probabil in care am fi terminat ProParkul duminica dimineata si trebuia sa ramanem in zona sa dormim. Nu a fost cazul, asa ca sosirea normala la Brasov, duminica seara a insemnat si faptul ca luni am avut dimineata libera. Si cum nu am simtit ca m-am intrebuintat prea mult la ProPark, am profitat de ocazie si am dat o tura de MTB in Postavaru. Acum, ca in realitate picioarele nu au mers chiar asa de bine si m-am hotarat sa scurtez supliciul in Poiana Ruia, asta e altceva. Dar tot am strans 1000 m verticali si o coborare lunga pe Crucur. E ceva si sa incepi munca la ora 14.00.
Date aici
4.09 Descoperind Putreda
Povestea de dragoste cu Postavaru continua. Potecile sunt in stare perfecta, aderenta e numai buna, tupeu este (in masura posibilului pentru mine), asa ca astazi merg cu Radu sa descopar Putreda.
Date aici
 |
| by Radu |
6.09 Doar o Poiana
In mod cert, urcarile pe cursiera nu au fost specialitatea mea anul asta. Poate la anul, daca stau suficient pe trainer la iarna (si asta intentionez sa fac) si mai slabesc vreo doua kilograme. Astfel incat, toate urcarile in Poiana imi ies absolut mediocru, indiferent cat de bine imi pare mie ca merg. Ceasul nu minte niciodata.
Date aici
16.09 Descoperind locuri noi pentru aventura din timpul saptamanii
Dupa doua zile pline de MTB, 160 km si 4500 m diferenta de nivel, duminica nu mai sunt picioare. In plus toata dimineata sta sa ploua, asa ca ne urnim de acasa abia pe la 16.00 cu directie clara: muchiile din fata Craiului, unde intentionam sa cautam poieni suspendate cu vedere catre creasta. Radu e raspunzator cu planul si orientarea si se achita magistral de treaba, caci gaseste o poteca acolo unde nu parea una si castigam cu spor, dar fara peripetii destul de multa diferenta de nivel. Poiana lunga in care ajungem nu da spre portiunea spectaculoasa a Craiului, ci ofera aceeasi vedere cu Turnu si Ascutit. Dar e bine si asa. E liniste aici, falfaitul de aripi e singurul zgomot care tulbura locurile. In rest iarba galbena, brandusele de toamna si coniferele isi poarta singure clipele. Mai jos, in etajul foioaselor, o zona tampon de mesteceni te indeamna sa iti treci mana peste scoarta lor alba si subtire. Sfarsim ziua in poiana din care incepe traseul pe Braul Cioranga Mare, admirand un apus de foc peste Crai. Vom mai reveni aici. Mai sunt locuri de explorat si poiana perfecta de cautat.
 |
| In Poiana ascunsa si |
18.09 MTBul de dupa-amiaza
Astea sunt ultimile ore de overtime si am insistat sa mi le iau cat inca mai inteleg ceva din ziua asta ce se scurteaza accelerat. Parcug in mare aceeasi tura pe care am facut-o cu Andrei acum o luna, doar ca in ritmul meu: Drumul Vechi-Spinarea Lunga- Duatlon Tara Barsei-Stejeris. La coborare nu simt vre-un progres, dar la urcare ma conving sa urc clipsata si saltul e urias.
Date: aici
19.09 Alergarea = suferinta genunchilor
Astazi cica mergem sa cautam un loc de vazut apusul din zona Carierei de pe Stejeris. Dupa mini-epica din Trascau as dezmorti putin picioarele la pas. Locul acela perfect nu il gasesc (asa cum m-am si asteptat de altfel), caci malurile carierei sunt stabilizate cu copaci si arbusti. Da, poti scoate capul (sau obiectivul) dintre 2 boscheti, dar cam atat. La intoarcere, manata de la spate de noapte o dau pe alergare, numai ca sa imi aduc aminte cat de trista e situatia dupa 6 luni de bicicleta. Genunchii mei sunt revoltati si imi vars naduful pe Strava.
25.09 City morning run. Dimineata frumoasa de toamna
Dupa ce am depasit primul impuls de genul "cui ii trebuie alergare?" mi-am dat seama ca mie imi trebuie, ca sa trec iarna, nu de alta..
Asa ca am redevenit rationala si am zis sa o iau incetisor. 7-8 kilometri pentru inceput, suna bine. Pentru semi-uri e timp dupa ce se aseaza zapada. Si astia 7-8 kilometri isi fac loc perfect de dimineata de la 8, mai ales ca mai nou am multe zile in care ma scol la 7.30 si diminetile sunt mai senine decat dupa-amieze inorate. Plus ca, nu-i asa, trebuie sa ma pregatesc pentru serile fara lumina de la iarna.
26.09 Saua Tampei scurt, ca atat-i lumina
Cum afara-i frig (6-7 grade) cursiera e exclusa. Poate eventual doar daca din sa te dai jos direct in sauna. Chiar si la MTB se impune un rucsacel cu pufoaica. Am un singur target in ora ramasa dupa munca: sa urc in Saua Tampei fara sa fac pushbike. Adica sa nu declipsez preventiv pe urcare. Stiu ca am sanse bune sa imi iasa si afacerea se termina rapid, ramanandu-mi timp si pentru o coborare spre La Iepure.
Date: aici
Date: aici
27.09 Minus 2 grade? Si ce daca. Inca-i de tricou
Un alt loc si o alta activitate care se preteaza la alergarea de dimineata este pista de zgura de la liceul sportiv, la care se asorteaza musai cateva seturi de intervale sau un tempo de 4-5 kilometri. Azi incep cu intervalele, data urmatoare tempo. Dimineata este pustiu pe pista, am exclusivitate si faptul ca alerg la poalele Tampei, in orasul in carr ma simt atat de bine, e un mod numai bun de a incepe ziua. Stam in Brasov de 2 ani si jumatate. Verile trec repede. Anii de Brasov se masoara in ierni. Si totusi, in ciuda iernii lungi, ma simt bine aici. Dupa doar cateva luni Pestera a devenit acasa, iar cand ma intreaba lumea prin tara de unde esti, primul raspuns este Brasov. Acum cand ma duc la Bucuresti, ma duc "la ai mei", "la munca", "la Bucuresti", dar nu ma mai duc acasa.
28.09 Tampa morning glory. Postavaru is next
Cum scriam si mai sus, momentan sunt in pasa aceea in care orice ora de lumina trebuie folosita si fac lucruri atipice mie, de exemplu aa ma scol de dimineata zile la rand, ba mai mult decat atat, sa ma scol sa vad rasaritul. Sau poate e doar o pregatire pentru Postavaru Morning Glory de la iarna?
Cum atat disciplina cat sa ma scol de capul meu nu este, trebuie musai sa ma intalnesc cu cineva, ca sa existe motivatie. Asa ca pentru azi le corup pe Lilly si pe Claudia la un rasarit pe Tampa. Fetele aveau asta in plan inca de la inceputul saptamanii, asa ca eu am alea doar ziua cea mai buna...Cel putin din prognoza, ca realiatea era putin diferita. Cand am iesit pe poarta la 6.15, cu cana de cafea intr-o mana si sticla goala in alta mana, m-am amagit ca lipsa stelelor e legata de luminozitatea orasului. Doar ca pe cand urcam pe sub Tampa in conul de lumina al frontalei, am avut certitudinea ca afara chiar e inorat...Cel putin spre Racadau si Sacele, adica acolo unde ne trebuie noua. Spre Bartolomeu e senin si chiar se anunta o zi frumoasa. La baza Treptelor lui Gabony fac jonctiunea cu fetele si situatia nu pare radical mai buna nici cand ajungem sus in poienita. Asa ca scoatem cafeaua, scoatem bomboanele de asortat la cafea si ne punem pe asteptat. Pana la urma soarele are ceva putere si perforeaza plafonul in cateva locuri, prin niste fante de lumina si in 10-15 minute rabzate cu totul. Suntem deja pe Tampa acum si privirile aluneca libere spre Piatra Craiului, Bucegi, Postavaru si Piatra Mare. Cu siguranta nu a fost cel mai spectaculos rasarit, dar ma bucur ca m-am mobilizat sa ma scol si sa ies. Si din combinatia cafea si rasarit, am asa un tonus in dimineata asta, de as vrea sa fie toate zilele asa.
Date: aici
Date: aici
28.09 Ca in zilele bune de vara
"Ziua buna se cunoaste de dimineata" spune un proverb care pentru azi se potriveste perfect. Un short friday mai adauga niste miscare in aer liber si zilei acesteia cu soare generos si temperaturi de final de vara i se potriveste cel mai bine un MTB. Dimineata rasarit, seara bicicleta, intre ele 6 ore de munca, pare ziua perfecta.
Planul pentru tura de fata e sa explorez doua poteci noi care fac legatura intre Crucur si Valea cu Apa. Asta presupune insa o urcare pe Drumul Rosu si desi nu plec foarte montata, cand ajung in Poiana imi pun in gand sa incerc sa urc cat mai mult pe bicla. Ingredientul cheie si implicit schimbarea de mentalitate din ultimile ture este ca pot urca si mai bine decat o fac daca am curajul sa raman clipsata. Asa ca asta e gandul cu care intru pe portiunea abrupta din Drumul Rosu, bucata care pana acum insemna un push bike garantat.
Gafai, imi este greu, trebuie sa imi aleg cu grija trasa, dar pedala dupa pedala urc, si asta e cel mai important. De aici pot construi mai departe fie in cresterea vitezei, ori a cadentei. Pe serpentinele de sub statia intermediara sunt deja in control si desi urcusul ramane in granny gear, nu mai sunt decat mici gaturi care cer maximul posibil de atentie. Desi respiratia s-a normalizat, simt efortul in picaturile sarate de sudoare care imi ajung pe buze ori care se scurg pe ceafa, dar stiu ca mai e doar putin de strans din dinti, pana la push bike-ul de sub lac. Mai stiu si ca de coborarea cea noua va fi un fiasco total, tot voi putea trece tura de fata in catastiful turelor reusite.
Coborarea cred ca am mai vazut-o, e interesanta, are potential sa invat chestii pe ea, dar in egala masura, acum, la prima tentativa si in conditiile in care sunt singura pe aici si nu am nicio bruma de semnal, nu prea imi vine sa incerc mare lucru. Mi-ar face placere sa revin aici cu Radu si sa primesc niste sfaturi, dar sunt rezervata legat de momentul in care se va intampla asta. Pana la urma insa iese o tura numai buna pentru o zi de final de septembrie si nu pot decat sa imi doresc sa tina cat mai mult potecile astea uscate. E pacat ca sezonul de MTB se termina fix acum, cand incep sa imi intru si eu in mana.
29.09 Prin Bucegi cu colegii de munca
Tura asta se dorea a fi o tura de relaxare intre zilele pline de vineri si duminica, dar pana la urma s-au strans ceva mai mult de 30 de kilometri cu 1800 m diferenta de nivel, ceea ce a insemnat ca la final de zi imi simteam o leaca picioarele si tanjeam la un somn bun.
Am plecat inaintea oamenilor, cu gandul sa urc pe Jepii Mici si sa fac jonctiunea cu ei in zona Babele- Caraiman. Imi e deja dor de ultima urcare din iunie, de pe vremea cand telecabina era in revizie si pe vale era liniste. Acum huruitul metalic al cablurilor ma insoteste constant pe jumatate din urcare. Ritmul nu e de vis, dar apreciez timpul asta petrecut cu mine insami, facand lucrurile in ritmul meu. Ies la cabana dupa 1h45 si pornesc in pas alert spre Babele ca sa fac jonctiunea cu oamenii.
Urmatoarele ore se scurg intre pauze, mers lejer, admirat ceata, admirat Bucegii, doua cani de ceai bun si aromat la Omu si o vreme care se racea incet si sigur. La Babele ne despartim din nou si intind pasul spre Piatra Arsa si Jepii Mari. Ziua se incheie cu gratar, sampanie si tort si cu ochi aproape inchisi de somn in ultimul tren spre Brasov.
Date: aici
Date: aici
0 comments:
Trimiteți un comentariu