Balaurind prin paduri virgine

Observatie: nu va asteptati nici la un RT lung si poetic, nici la vreo descriere inspirata a unui traseu prea putin spre deloc batut; e mai repede vorba de ceva strict si la obiect, iar daca nu veti fi de accord cu opinile prezentate mai jos, nu este nicio suparare.

Planul: sa rezolvam un pitic mai vechi inoculat de Marti si legat de 2 puncte de interes din Muntii Iezer: Coltii Cremenii si Setu-Papau. Asa ca am desenat acasa urmatorul traseu: Slatina-Valea Doamnei-Lac Vasalatau-Coltii Cremenii-Curmatura Oticului-Vf Rosu-Refugiul Iezer (prima zi)/ -Setu Papau-Slatina( ziua 2). Fiind o tura in teren necunoscut era lesne de inteles ca existau sanse ca planul de acasa sa nu se potriveasca cu cel din targ (pentru harti vezi la finalul jurnalului)

Daca initial amatori nu eram decat 6 pinguini: Muha, Em, Vali, Cristi, Mike si Radu pana la urma ne-am strans vreo 11 oameni caci s-au mai adaugat: Corina, Rudy, Dani, Adi si Catalin.

Dupa ce am lasat masinile la barajul de la lacul Vasalatau, am mers aproximativ 1 km pe drumul forestier depasind o cladire cu etaj lasata in paragina (probabil construita pentru muncitorii forestieri) si am inceput sa cautam o cale de a cobori la rau si de a traversa pe malul celalalt, pentru a incepe sa urcam pe muchia impadurita ce precede Coltii Cremenii. 

Emotii de toamna

Pe forestierul (i)luminat

Din punctul meu de vedere, asa cum am trasat si pe harta, era mai rapid sa parcugem forestierul si apoi sa cautam o cale de a ajunge la baza Coltilor.

Cu putina atentie se observa printre rugii de mure o fantoma de fost drum forestier  (acum napadit de vegetatie) ce coboara domol pana la rau. Se cauta o varianta confortabila de a trece pe celalalt mal si se urca abrupt pe versantul impadurit, fara nicio urma de poteca. Dupa 200-300 m diferenta de nivel si aprox 45 min, se ajunge in muchie. Nici aici nu exista insa poteca.

Se continua pe muchie, uneori inaintarea este facila, fiind mai putina vegetatie, alteori inaintarea este mult ingreunata de copacii cazuti sau foarte desi, asa ca zgarieturile, probele de depasire a obstacolelor, ramuire, sarituri etc sunt incluse in program...

Citeste mai departe...

Lespezi, a moment of magic

Weekendul aceasta era destinat unor aspecte organizatorice de maxima importanta pentru relatia  noi-munte-iarna. Adica trebuia sa ne recuperam tot echipamentul de iarna si sa ii gasim un loc in spatiul nostru de 9 mp. Printre asta am incercat sa includem si un weekend la munte. Cum la munte nu e nici vara nici iarna, am pus in cui adidasii de alergare, schiurile sunt pregatite dar inca nu e vremea lor, asa ca ne-am intors la bocanci si rucsac.

Si cum plecam noi de la Piscul Negru, ne straduiam sa ne amintim care a fost ultima tura de trekking facuta...eu am ajuns la tura cu Claudia, de la inceputul lui 2011, iar Radu zice ca tura din Crai, cu Oamenii Muntilor, dar asta a cam fost la limita intre trekking si alpinism.

Deci e clar demult nu am mai mers cu rucsac in spate, iar bocancii astia ni se par infernal de grei (desi fata de claparii de tura sunt aproape adidasi). De multe ori ne impedicam in radacini cand vrem sa facem un pas mai mare si nu nimerim, si brusc trekingul asta nu mai pare asa usor...Adica vorba lui Radu, cand mergi la alergat, vezi stalpul indicator 200 m mai sus, bagi capul in pamant  si dai la bete cu spor...in cativa pasi esti in dreptul lui...Acum, hmm...vezi stalpul indicator, dai la bete, obosesti, faci pauza, ridici privirea, stalpul indicator e tot acolo, repeti procedura de cateva ori si ajungi in final terminat in dreptul lui...

Pana una alta sa revenim la drum, astmofera e mohorata si nemisacata, dar Radu suspecteaza ca plafonul de nori e jos, iar cand vom trece de el, in creasta va fi frumos...

Urcam cu promisiunea aceasta, initial printr-o padure desprinsa din decorul unei piese de teatru cu “copacii albi/copacii negri”.

 

Apoi intram din ce in ce mai mult in sanul iernii, care pe masura ce urcam vine cu chiciura, zapada, forme ciudate si interesante, marturii, nu a le trecerii ei pe aici, ci ale opririi ei in acest loc pentru lunile ce va urma.

Citeste mai departe...

100 de postari

Aseara, odata cu o postarea restanta din concediu “Aventura cu coletul”, s-au implinit 100 de postari pe blog.

Cifra rotunda

100 de povesti mai vechi sau mai noi, un loc propriu de exprimare, un mod personal de a povesti, o organizare si o structura pe sufletul meu- o oglinda a mea si a pasiunii mele pentru munte si pentru sport.

Nu sunt nici pe departe toate turele facute in ultimii ani, si mai am multe date de recuperat si pe care sa le ajut sa prinda viata in mediul virtual, as zice eu ca este doar un inceput.

Dar in aceste 100 de postari s-au strans 22 de masive sau locuri speciale, 5 tari, 13 activitati diferite de la schi la triatlon. Toamna, iarna, primavara, vara, ture solitare, ture in 2, ture cu pinguinii, activitati cu carpati.org, cateva articole sau filmulete frumoase toate sunt parte din « Amintiri din munti ».

Cele mai populare postari

Clar blogul nu ar fi existat sau cel putin nu ar fi fost atat de fain fara fotografiile facute de Radu si fara prezenta lui langa mine, fara turele in 2, unele dintre ele, adevarate povesti. Blogul nu ar fi fost, la fel cum nici eu nu as fi fost fara prietenii mei si fara turele de inceput cand s-a aprins pasiunea pentru munte (un nume cu implicatii afective pentru toti pinguinii este nycbv).

Nu imi ramane decat sa sterg colbul si de pe alte ture mai vechi si sa continui sa le pastrez ca amintire vie pe cele viitoare.

Si cine stie, poate odata o sa ajung si la un numar de postari cu 4 cifre...

Citeste mai departe...

Copacul

O poezie si cateva poze faine care m-au inspirat din tura de weekendul trecut:

Copacul

Hipnotizat de-adinca si limpedea lumina
A boltilor destinse deasupra lui, ar vrea
Sa sfarme zenitul, si,-nnebunit, sa bea,
Prin mii de crengi crispate, licoarea opalina.

Nici valurile noptii, nici umeda perdea
De nouri nu-i goneste imagina senina;
De-un stralucit albastru viziunea lui e plina,
Oricit de multe neguri in juru-i vor cadea…

Dar cind augusta toamna din nou il infasoara
In tonuri de crepuscul, cind toamna prinde iara
Sub casca lui de frunze un rod imbelsugat,

Atunci, intrind in simpla, obsteasca armonie
Cu tot ce-l limiteaza si-l leaga impacat,
In toamna lui, copacul se-nclina catre glie.

Autor: Ion Barbu

Citeste mai departe...

Varful lui Crai-Tabla Butii

“Toamna îmi ineaca sufletul în fum...

Toamna-mi poarta în suflet roiuri de frunzare.”

 Dans, Nicolae Labis

Tura ce ne sta in fata are ceva atagator in ea...poate sentimentul ca acesta este weekendul perfect pentru a regasi culorile perfecte ale toamnei, poate emotia descopeirii unor locuri noi. Stiam ca vrem sa mergem in Ciucas, sa ne luam din nou adidasii de alergat in picioare dar sa exploram locuri noi...Nu mai vroiam traseul de la maraton sau alte trasee marcate pe care le mai facusem. Si privind de jur imprejurul Ciucasului am ajuns la Siriu si la Muntii Tatarului...Siriul era cam departe pentru o zi de toamna, dar Muntii Tatarul ascundeau misterele lor: Manceiu, Varful lui Crai si mai ales Tabla Butii...

Tabla Butii era pe vremuri o importanta trectoare (si implicit drum de legatura intre Muntenia si Transilvania) si care cu timpul si-a pierdut din importanta odata cu constructia drumurilor asfaltate (DN1, DN1A). Din ce am citit numele vine de la "tablele" cu care se stantau butoaiele ("butii") care tranzitau aceasta trecatoare.

Denumirea de Tabla Butii vine de la “tablele” folosite in trecut pentru stantarea butoaielor (butii) cu marfuri, la trecerea prin punctul vamal dintre Tara Romaneasca si Transilvania.

Asa ca sambata dimineata pe un frig care te motiva instantaneu sa alergi, pornim cale de 3 km pe DN 1A, asa ca sa ne facem incalzirea...sau poate e mai bine spus aclimatizarea cu aerul rece de afara.

Alergand pe DN1 A

Citeste mai departe...